Actorul Ştefan Radof a fost înmormântat cu onoruri militare

Zeci de persoane – rude, colegi de teatru, prieteni şi oameni simpli – şi-au luat vineri rămas bun de la Ştefan Radof, care a fost înmormântat în Cimitirul Bellu. Actorul, care a primit, în decembrie 2004, din partea preşedintelui Ion Iliescu Ordinul Naţional „Steaua României” în Grad de Cavaler, a fost înmormântat cu onoruri militare.

Era un om cu o inimă atât de mare încât uite că nu a rezistat. Păcat pentru un om care chiar credea că mai are o viaţă de trăit. Nu mai demult decât duminica trecută, cu două zile înainte de a muri, a fost la o conferinţă la care era plin de vitalitate şi făcea planuri de viitor. (…) Nu vreau să fiu cinic, dar moare cine nu trebuie. Aici Dumnezeu are nişte socoteli pe care nu le putem şti din păcate, a declarat scriitorul Nicolae Manolescu.

Actorul Ion Dichiseanu a declarat despre Ştefan Radof că era un om minunat, un om cu care se înţelegea foarte bine. Ca actor am jucat cu el numai în „Micul infern” peste 500 de spectacole. Era un om deosebit, sensibil, inteligent, era un poet, a fost un parlamentar şi un intelectual de rasă. Avea o sensibilitate ieşită din comun, a spus Ion Dichiseanu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns