Democrat-liberalul Adriean Videanu a anunţat vineri, într-o declaraţie de presă, că-l va da în judecată pe premierul Victor Ponta pentru calomnie în legătură cu o serie de afirmaţii pe care premierul le-a făcut la adresa sa, printre acestea fiind şi cea potrivit căreia Videanu ar avea patru dosare la DNA.
Primul-ministru Victor Ponta calomniază şi jigneşte fără niciun fel de dovadă, motiv pentru care, astăzi am luat decizia să-l dau în judecată pentru calomnie, a declarat Adriean Videanu. Fostul ministru al Economiei a trecut în revistă acuzaţiile aduse de Ponta, menţionând că premierul l-a acuzat că ar avea patru dosare la DNA. Nu am fost solicitat de DNA pentru niciun fel de caz aflat în ancheta dânşilor. Nu am cunoştinţă de niciun dosar la DNA, motiv pentru care am luat decizia ca luni să fac o solicitare către DNA şi să-mi comunice oficial dacă acest lucru există şi pe urmă dumneavoastră veţi avea posibilitatea de a vedea cine este mincinosul, a declarat Adriean Videanu.

Fii primul care comentează