Campania electorală pentru alegerile locale se încheie pe 9 iunie, la ora 7,00, alegătorii fiind aşteptaţi la urne pe 10 iunie. Peste 18.000.000 de cetăţeni cu drept de vot sunt chemaţi la urne pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
Potrivit MAI, peste 280.000 de cetăţeni candidează pentru aproape 45.000 de funcţii de aleşi locali la scrutinul de duminică. La scrutinul din 10 iunie urmează a fi aleşi 3.187 de primari din 14.139 de candidaţi la nivelul întregii ţări, inclusiv primarul general al Capitalei, 41 de preşedinţi de consilii judeţene din 368 de candidaţi, 1.338 de consilieri judeţeni din 15.635 de candidaţi şi 40.311 consilieri locali din 255.276 candidaţi, a precizat ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre.
În total, pentru 44.877 de funcţii de aleşi locali candidează 285.418 cetăţeni. Numărul de alegători înscrişi pe listele electorale permanente este de 18.315.880, conform ministrului delegat.

Fii primul care comentează