Basescu a afirmat ca in interiorul NATO toate tarile sunt solidare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că în interiorul Alianţei Nord-Atlantice toate ţările sunt solidare una cu problemele şi realităţile celeilalte, indiferent că este de mărime mare sau medie, ca România.

El a subliniat că, în interiorul Alianţei, atât ţările mari, cât şi cele de mărime medie sau mică ştiu să fie solidare. În interiorul Alianţei, şi cei mari şi cei de mărime medie, cum e România, dar şi cei mici ştiu să fie solidari unii cu problemele şi cu realităţile celorlalţi şi niciun efort diplomatic nu este prea mic atunci când o ţară ca România are interese care ţin de propria ei securitate naţională şi de vecinătatea imediată, fie că e vorba de Marea Neagră, de Balcanii de Vest, de sudul Caucazului sau de problematica legată de dezarmare, a afirmat şeful statului. Preşedintele a precizat că va găsi o soluţie pentru a prezenta la Bucureşti întregul document rezultat în urma lucrărilor Summitului NATO de la Chicago.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns