Dinu Zamfirescu il inlocuieste pe Vladimir Tismaneanu la sefia IICCMER

Premierul Victor Ponta l-a numit pe liberalul Dinu Zamfirescu în funcţia de preşedinte al Consiliului ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc, a informat joi Guvernul.

Zamfirescu îl înlocuieşte astfel pe Vladimir Tismăneanu, eliberat miercuri din funcţia de la IICCMER. Şi Ioan Stanomir a fost eliberat miercuri din funcţia de preşedinte executiv al IICCMER, în locul său fiind numit Dan-Andrei Muraru. Dinu Zamfirescu a mai condus, în timpul Guvernului Tăriceanu, Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc (INMER).

INMER a fost apoi comasat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR) de către Guvernul Emil Boc, rezultând astfel actualul Institut de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc. Dinu Zamfirescu este preşedintele Senatului Partidului Naţional Liberal.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns