Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu l-a revocat joi din funcţie pe vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Eugen Georgescu.
Decizia privind revocarea din funcţie a lui Eugen Georgescu intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, informează Biroul de presă al Guvernului. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis joi propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind arestarea pentru 29 de zile a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Eugen Georgescu, acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi instigare la fals în înscrisuri oficiale, în dosarul exploziei de la Sighetu Marmaţiei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Fii primul care comentează