Senatorul liberal Mario-Ovidiu Oprea va prelua, până la finalul acestei sesiuni, atribuţiile de lider al grupului parlamentar al PNL din Senat, deţinute până la acest moment de colegul său de partid, Puiu Haşotti, nominalizat pentru funcţia de ministru al Culturii în Cabinetul Ponta.
Mario-Ovidiu Oprea, care deţine în prezent funcţia de vicelider al grupului parlamentar al PNL din Senat, a declarat duminică, că potrivit Regulamentului acestui for, viceliderul este cel care preia atribuţiile liderului de grup. Viceliderul îi va ţine locul acum domnului Puiu Haşotti şi, din sesiunea din toamnă, se va alegere o nouă conducere a grupului parlamentar. Alături de mine mai este vicelider şi domnul senator Emilian Frâncu, însă, acesta a fost validat, în urma alegerilor locale, în funcţia de primar. Secretarul grupului va rămâne domnul senator Titus Liviu Paşca, a spus acesta. Întrebat dacă rocada de funcţii din cadrul grupului senatorial al PNL va fi anunţată în şedinţa de plen de luni, Mario-Ovidiu Oprea a afirmat că nu consideră necesar un astfel de demers.