Ministrul Marga va participa luni la reuniunea Grupului pentru Actiunea Europeana a R.Moldova

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, va participa luni, la cea de-a şasea reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, care se desfăşoară la Luxemburg.

Potrivit unui comunicat al MAE remis duminică, subiectele care vor fi abordate în cadrul reuniunii vizează parcursul european al Republicii Moldova, precum şi evoluţiile în dosarul transnistrean. La reuniune va participa, ca invitat, şi viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă. Evenimentul are loc în marja Consiliului Afacerilor Externe şi este organizat de România, cu sprijinul Franţei.

Grupul pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova este un mecanism ministerial, cu caracter informal, lansat în ianuarie 2010, la iniţiativa României, sprijinită de Franţa. Grupul este o platformă de dialog şi schimb de idei cu privire la avansarea relaţiilor dintre UE şi R. Moldova, deschis participării tuturor statelor membre UE interesate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns