NAŢIONAL / Crin Antonescu îl susţine fără nicio ezitare pe Titus Corlăţean la şefia Senatului

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Galaţi, că liberalii susţin fără nicio ezitare candidatura social-democratului Titus Corlăţean la preşedinţia Senatului.

Nu e niciun fel de dubiu în această privinţă. Noi am şi anunţat, imediat ce PSD a luat deciziile privitoare la şefia Senatului. Este o poziţie care le-a aparţinut şi având în vedere că nu avem nici cea mai mică reţinere sau reticenţă în raport şi cu persoana pe care au propus-o, senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului, îl susţinem fără niciun fel de ezitare. Titus Corlăţean va fi candidatul comun al senatorilor PSD, PNL şi PC, a afirmat Antonescu, într-o conferinţă de presă.

Liderul liberal a precizat că Titus Corlăţean are şanse să câştige şefia Senatului, în pofida prezicerilor că această funcţie va fi adjudecată de un reprezentant al Puterii. Nu înţeleg de ce un candidat, care are în spatele său două grupuri parlamentare din Senat şi sprijinul senatorilor din trei partide şi care până una alta este singurul candidat cert, este socotit chiar aşa de lipsit de şanse sau având doar şanse teoretice. Eu cred că în Senat, unde echilibrul este destul de strâns, chiar dacă actuala majoritate ar reuşi să aibă un candidat unic, ceea ce nu este simplu, se va da o bătălie având un favorit, dar nicidecum un câştigător ştiut dinainte. Îl susţinem pe Titus Corlăţean şi chiar avem speranţe să câştige, a spus Antonescu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns