Curtea de Apel Timişoara este instanţa din ţară cu cele mai multe hotărâri judecătoreşti confirmate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), ceea ce dovedeşte un înalt profesionalism al magistraţilor de aici, a declarat vineri, judecătoarea Lidia Barac, secretar de stat în Ministerul Justiţiei.
Potrivit acesteia, într-o perioadă delicată din punct de vedere economico-financiar, această instanţă, care cuprinde întreg aparatul pe care îl are în jurisdicţie, este singura din ţară care a încheiat, în anul 2011, un Protocol de parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara şi cu ELSA (Asociaţia Europeană a Studenţilor în Drept), act care vizează, în concret, desfăşurarea unor activităţi de practică a studenţilor la Drept din anii I – III, la sediul Curţii de Apel Timişoara, prin implicarea directă a acestora la serviciile auxiliare – Arhivă, Registratură, Grefă, precum şi Biblioteca/Centrul de Informare şi Documentare.
Curtea de Apel Timişoara a rezolvat lucruri de fond, substituind dimensiunea resurselor umane, limitată, în sectorul personalului auxiliar, dar şi în ceea ce priveşte numărul de magistraţi, a declarat Barac.

Fii primul care comentează