NAŢIONAL / Luni seara, 32 de manifestanţi duşi la poliţie şi alţi 5 asistaţi medical

Un număr de 32 de persoane, printre care şi o femeie, au fost duse, luni seara, la secţia de poliţie, în urma controalelor corporale efectuate de jandarmii aflaţi la protestul din Piaţa Universităţii, iar cinci persoane au avut nevoie de asistenţă medicală la manifestaţie.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat că asupra persoanelor conduse la poliţie au fost găsite arme albe – lanţuri, bâte telescopice şi cuţite.
El spune că, în jurul orei 21,00, în Piaţa Universităţii se află aproximativ 900 de manifestanţi. De asemenea, cinci persoane au avut nevoie de asistenţă medicală în Piaţa Universităţii.

O femeie şi un bărbat au fost duşi la Spitalul Universitar de SMURD, a declarat dr. Bogdan Opriţa, medicul şef al SMURD Bucureşti – Ilfov. El a adăugat că alte trei persoane au primit asistenţă de la Ambulanţă. Pentru a patra zi consecutiv se protestează în Piaţa Universităţii din Capitală. Mai multe sute de studenţi de la UNSR se află pe drum spre zona în care are loc manifestaţia.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns