NAŢIONAL / Vin grupuri de persoane în flux continuu în Piaţa Universităţii

Aproximativ 1.000 de persoane protestează, marţi seara, în Piaţa Universităţii, a afirmat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache.
Vin grupuri de persoane în flux continuu în Piaţă. În acest moment sunt în jur de 1.000 de persoane care manifestă în Piaţa Universităţii, a declarat Georgian Enache. Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, până în prezent, au fost duse la Secţia 4 Poliţie cinci persoane, dintre care una pentru că avea asupra sa spray cu substanţe lacrimogene, alta pentru refuz de legitimare, iar trei pentru că au fost depistate având asupra lor arme albe – box, cuţit, baston de cauciuc.

Cei care sunt la adunarea publică din piaţă sunt paşnici, liniştiti. În continuare avem filtre şi controlăm persoanele care au un comportament suspect. Facem acelaşi apel la calm şi la o modalitate paşnică şi civilizată de manifestare, a adăugat Enache. Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Florin Hulea, la nivel naţional, la orele 21,00, 9.700 de persoane au participat sau participă la manifestările de protest.
În 60 de localităţi, 27 de manifestări sunt în curs de desfăşurare, 33 s-au încheiat, a precizat Florin Hulea.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns