PDL ii cere premierului Ponta demiterea ministrului Culturii

PDL cere premierului Victor Ponta demiterea ministrului Culturii, Mircea Diaconu, având în vedere extinderea urmăririi penale de către Parchet în cazul acestuia, a declarat vineri într-o conferinţă de presă, europarlamentarul Cristian Preda.

PDL solicită premierului Victor Ponta demiterea ministrului Culturii. Ministrul în funcţie a aflat ieri că va fi extinsă ancheta penală în ceea ce-l priveşte. PDL solicită formal primului-ministru să-l demită pe ministrul Culturii. Astfel încât să nu avem o echipă asupra căreia să planeze suspiciuni. S-a mai vorbit în trecut şi despre alţii şi credem că Victor Ponta are la dispoziţie această cale, a declarat europarlamentarul PDL.

Cristian Preda a precizat că, personal, regretă această solicitare, având în vedere că sunt colegi la Grupul pentru Dialog Social. Ne pare rău că se află într-o asemenea situaţie, dar legea e lege. Legea este aceeaşi pentru toată lumea, nu doar pentru cei pe care nu-i iubim, a adăugat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns