La Timișoara, de Ziua Europei, miting pentru trezirea spiritului cetățenesc

miting la Timisoara de Ziua Europei
Mitingul din Timișoara: Publicistul Robert Șerban povestind despre ororile de dinainte de 89. Vrem noi să ne întoarcem în timp?

Inițiativa Timișoara a organizat de 9 mai – Ziua Europei – o manifestare care a avut un singur scop. Respectiv acela de „a trezi în conștiință” toți cetățenii cu drept de vot, de a-i conștientiza asupra pericolului ce ne așteaptă dacă extremismul se instalează la putere în România.

Pericolul ascensiunii formațiunilor extremiste este major. Pentru toți, nu doar pentru unii, adică pentru cei indezirabili „viitorului regim”! Reamintesc informația „pe surse” că ar exista liste cu cei care trebuie înlăturați. Iar acum, mai nou, actorul Mihai Mălare, ne amenință direct și fără echivoc cu canalul pe toți cei care nu suntem fanii lui Simion și Călinescu. (Spectacolul său de 9 mai, ce trebuia să se joace la Iași a și fost anulat de autorități.)

Revenind la Ziua Europei de la Timișoara, momentul ar fi trebuit, cred, să atragă mult, mult, mult mai mulți participanți. Este opinia mea. Ideea că nu mă interesează politica, niciun candidat nu-mi place este profund dăunătoare. Pe George Simion, exponentul mișcării izolaționaiste, a îndepărtării de la valorile civilizației, în sensul în care se definește a fi cuvântul civilizație, l-au adus în această poziție nu cei care l-au votat ci aceia care au stat acasă. Care înțeleg a participa la viața cetății manifestându-și nepăsarea. Și de fapt își fac lor și celorlalți cel mai mare rău.

miting la Timisoara pentru salvarea democratiei

George Simion a fost propulsat de cei care n-au votat

Mitingul a fost de fapt o manifestare în oglindă a celorlalte din țară. O manifestație a celor care înțeleg că ne aflăm la o cotitură reală în dezvoltarea societății noastre. O manifestație a celor care au curaj de a ieși să-și exprime voința. Nu suntem în poziția de a alege un candidat care ne place în defavoarea altuia care ne este antipatic. Nici nu avem de ales între două rele și să votăm pe cel care este mai puțin nociv!

Suntem în poziția în care trebuie să alegem ce vrem: să fim cu adevărat liberi, să spunem ce dorim și când dorim și să putem protesta de câte ori nu ne convine ceva sau opusul acestora! Opusul însemnând o viață sub teroare de toate felurile, că vom aluneca de la balcon, că vom fi dați afară de la serviciu, că vom merge la câmp să muncim în spatele calului și ne vom hrăni cu aer și vom bea apă de izvor. Inclusiv teroarea de a merge la canal!

Pentru cei mai tineri care nu înțeleg ce înseamnă sperietoarea asta cu canalul (este mai mult decât sperietoare, credeți-mă), trebuie spuse câteva cuvinte. Construirea canalului dintre Dunăre și Marea Neagră a fost de fapt un imens instrument de teroare politică. Adică oricine nu era de acord cu societatea comunistă (sau socialistă multilateral dezvoltată, ziceți-i cum vreți) era trimis la canal. O imensă pușcărie!

La Timisoara miting de Ziua Europei impotriva extremismului
La Timișoara: Împotriva extremismului, doar dacă ieșim la vot!

Timișoara trebuie să fie bastion al democrației

Am ajuns în acest moment de decizie esențială dintr-un singur motiv: democrația nu este un dat! Trebuie apărată în fiecare moment. Dacă simpatizanților vrăjiți de suveranism le poți spune orice că nu-i poți face să accepte argumente, au o idee fixă (și imposibilă) că turul doi trebuie adus înapoi, cei care au stat acasă (sau au de gând să o facă) trebuie „să se trezească în conștiință” și să voteze împotriva acestui pericol.

spiritul Timișoarei renaște, tot împotriva tiraniei
spiritul Timișoarei renaște, tot împotriva tiraniei

Este timpul ca măcar acum să se înțeleagă că nu e cazul să distrugem totul pentru a schimba clasa politică! Da, trebuie schimbări dar asta nu înseamnă să spargem acoperișul care ne apără de bombele rusești. Timișoara a fost primul oraș liber de comunism și trebuie să rămână veșnic așa.

Alternativa suveranistă este un om despre care poți spune orice dar nu că a frecat menta și a fost un pierde-vară. El este exact opusul lui George Simion. Așadar, treziți-vă în conștiință!

Recomandări de lectură:

» Actorul Mihai Mălaimare amenință: „Mergeți la pușcărie!”

» Zeci de mii de români în marșuri pro-UE în întreaga țară

» Ideologul lui Putin, Dughin, salută rezultatul în alegeri al lui Simion: „O șansă pentru noi!”