Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat duminică, că nu are niciun fel de emoţii în privinţa unei moţiuni de cenzură a Opoziţiei.
De niciun fel nu am emoţii. Aştept momentul în care, în calitate de destinatar al moţiunii mă voi putea adresa Parlamentului şi, în acelaşi fel, întregii ţări, a spus premierul, care a efectuat o vizită pe şantierul Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. El a explicat că această moţiune atacă probleme care vizează activitatea guvernamentală, dar care trebuie tratate şi în manieră de principiu şi în materie de detalii tehnice.
În ceea ce priveşte o posibilă majorare a salariilor, Ungureanu a spus că va da vestea la momentul oportun. De asemenea, Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat că deocamdată, în ceea ce-l priveşte, nu are cunoştinţă despre o eventuală invitaţie la o şedinţă a conducerii PNL.

Fii primul care comentează