România / În trei luni, poliţiştii au identificat 274 de cadavre cu identitate necunoscută

Peste 350 de minori semnalaţi ca fiind dispăruţi şi 876 de urmăriţi naţional sau internaţional au fost depistaţi de poliţişti, în trei luni. Traficanţi de droguri sau de arme, falsificatori de monedă şi alţi infractori periculoşi, posesori de mandate europene de arestare, au fost prinşi de poliţiştii români.În perioada 15 decembrie 2010 – 15 martie 2011, sub coordonarea I.G.P.R., poliţişti ai structurilor de investigaţii criminale, împreună cu poliţişti de ordine publică, poliţie rutieră, ai secţiilor regionale de poliţie transporturi, precum şi de la alte structuri, au acţionat pentru depistarea minorilor dispăruţi şi a persoanelor urmărite în temeiul legii.Pe parcursul celor trei luni, poliţiştii de investigaţii criminale, alături de poliţişti de ordine publică, de la transporturi, de poliţie rutieră şi de la alte structuri, au efectuat investigaţii, în urma cărora a fost clarificată situaţia a 2.155 de persoane urmărite.821 de persoane se sustrăgeau executării pedepsei închisorii sau unor sentinţe penale de internare în centre de minori ori de neuropsihiatrie, 105 se sustrăgeau arestării preventive, 55 aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare şi 1174 erau semnalate ca fiind dispărute, dintre care 366 minori.În aceeaşi perioadă, pe baza informaţiilor transmise prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R., s-a reuşit arestarea, pe teritoriul altor state, în vederea extrădării către România, a 475 urmăriţi internaţional şi localizarea altor 60, pentru care a fost solicitată transmiterea cererilor oficiale de extrădare. Pe parcursul celor trei luni, poliţiştii din cadrul C.C.P.I.- I.G.P.R. au adus sub escortă, ca urmare a procedurii extrădării în favoarea României, 245 de persoane. Totodată, 106 persoane urmărite internaţional în baza mandatului european de arestare au fost prinse pe teritoriul ţării noastre şi predate altor state. În perioada de referinţă, s-a reuşit, la nivel naţional, identificarea a 274 de cadavre cu identitate necunoscută şi 66 de persoane cu identitate necunoscută. Au fost desfăşurate activităţi specifice de supraveghere faţă de 3.641 de persoane împotriva cărora organele judiciare au dispus unele obligaţii şi măsuri de interdicţie. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul urmăriţilor prinşi şi introduşi în arest a crescut de la 839 la 972 (+133).Astfel, P. IOAN, de 57 de ani, din Bucureşti, urmărit la nivel naţional din 2009, întrucât se sustrăgea executării unei pedepse de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, a fost prins şi reţinut la 21 februarie a.c. de către poliţişti de la Biroul Urmăriri din cadrul D.G.P.M.B..M. ION, de 63 de ani, din Bucureşti, urmărit la nivel naţional din 2006, întrucât se sustrăgea executării unei pedepse de 8 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de arme, care a fost prins şi reţinut la 13 martie a.c., de către poliţişti aceluiaşi Birou Urmăriri al Capitalei.Poliţiştii români l-au prins pe cetăţeanul italian P. ALESSANDRO, de 40 ani, urmărit internaţional de autorităţile judiciare spaniole pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monedă în modalitatea cărţilor de credit. În sarcina acestuia, autorităţile spaniole au reţinut că, în cursul lunii iunie 2007, în calitate de coordonator al unei grupări infracţionale compusă în principal din cetăţeni bulgari şi români (arestaţi pe teritoriul Spaniei), a falsificat mai multe cărţi de credit, fiind creat un prejudiciu de 602.392 de euro.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns