
România nu poate să ratifice un acord aşa cum este ACTA în momentul de faţă, a declarat miercuri premierul Victor Ponta, prezent la RoNewmedia.
Încerc să-mi ţin un angajament, cu această ocazie, pe care îl ceream Guvernului României înainte de a fi în această funcţie, de a anunţa că, din punctul meu de vedere, România nu poate să ratifice un acord aşa cum este ACTA decât în momentul în care acesta va suferi modificările necesare care sa garanteze libertatea şi garantarea drepturilor private ale fiecăruia dintre noi, a anunţat premierul Ponta. Şeful Executivului şi-a exprimat totodată dorinţa ca, în perioada următoare, noile tehnologii să poată fi folosite pentru o guvernare mai transparentă.
Fii primul care comentează