Ungureanu se gandeste la demisia din PNL si la infiintarea unei initiative civice de centru-dreapta

Fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat luni seara, la postul B1tv, că se gândeşte în mod serios la demisia din Partidul Naţional Liberal şi la înfiinţarea unei iniţiative civice de centru-dreapta care va colabora, în principal, cu Partidul Democrat Liberal.

PNL nu mai este vizitat de spiritul niciunui corifeu şi a uitat spiritul democraţiei elementare, a susţinut Ungureanu, care a adăugat că e păcat să laşi ţara pe mâinile cui nu trebuie. El a precizat că, în continuare, va merge la întâlniri cu electoratul PDL şi nu numai, fiind vizat electoratul urban care, pe măsura educaţiei, are anumite aşteptări de la clasa politică.

Electoratul trebuie să meargă la vot, altminteri politica şi administraţia din România sunt făcute de o minoritate. Este nevoie de o regrupare a dreptei, pe baza unor principii şi a unei platforme comune. Pornesc o iniţiativă. Gândul meu este să pot oferi celor care sunt interesaţi de coagularea dreptei, într-un bloc de dreapta, care să poată sparge aparentul eşec în care se află astăzi, a explicat Ungureanu.

Fostul premier a adăugat că se gândeşte la o construcţie politică gen organizaţie neguvernamentală sau asociaţie care să se numească „Iniţativa civică de centru-dreapta” şi care să fie complementară şi să colaboreze cu tot ceea ce înseamnă forţă politică de centru-dreapta. El a spus că este împotriva politicii în faţă ne certăm şi pe la spate ne iubim.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns