Vaslui / În Vama Albiţa peste o sută de TIR-uri stau la coadă de 24 de ore

Peste o sută de tiruri aşteaptă de mai bine de 24 de ore în Vama Albiţa din judeţul Vaslui să treacă în Republica Moldova. Coada de maşini se întinde pe circa trei kilometri şi ajunge până la intrarea în prima localitate de după Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa.
Şoferii sunt revoltaţi că aşteaptă de miercuri după-amiază, și joi seara încă nu se pot urni. Unii dintre ei spun că sunt plecaţi la drum de patru zile, iar în Vama Albiţa stau de mai bine de 24 de ore.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Vaslui, probleme din cauza aglomeraţiei nu sunt în Punctul de Trecere a Frontierei, unde controlul documentelor decurge normal, ci în Vama Albiţa, unde verificările sunt mult mai amănunţite.
Este mai aglomerat decât de obicei, dar cele mai mari probleme sunt în punctul de trecere a maşinilor de marfă. Având în vedere că în luna august, conform statisticilor din ultimii ani, era preconizată o creştere a numărului turiştilor români şi străini care vor tranzita punctele de trecere a frontierei, la nivelul IJPF Vaslui s-au luat o serie de măsuri menite să fluidizeze traficul pentru a nu fi înregistraţi timpi de aşteptare în PTF Albiţa. Statisticile înregistrate în luna august arată că numărul celor care intră sau ies prin PTF Albiţa este în creştere. Astfel, în perioada amintită, prin PTF Albiţa au trecut 133.354 de persoane cu 34.147 mijloace de transport, spre deosebire de luna mai, de exemplu, când au fost înregistrate 105.555 de persoane cu 34.281 mijloace de transport, a declarat, joi, Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al IJPF Vaslui.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns