
Televiziunea publică s-a transformat, în ultimii ani, într-o tribună politică a preşedintelui Traian Băsescu, a declarat joi preşedintele PSD, Victor Ponta.
TVR s-a transformat într-o tribună politică a preşedintelui prin faptul că fostul director general dl Lăzescu a fost numit chiar de preşedinte, prin faptul că doamna Culcer este unul din menestrelii regimului Băsescu, prin faptul că în Consiliul de Administraţie bătea cu pumnul în masă doamna Meseşan – şefa de comunicare a PDL. Iată că, după doi ani, preşedintele are dreptate, într-adevăr lucrurile merg prost la TVR, dar acum, cu desfiinţarea, cred că se exagerează, a afirmat preşedintele PSD, la finalul reuniunii Comitetului Executiv Naţional al partidului. Preşedintele Traian Băsescu a susţinut miercuri seară, într-o conferinţă de presă, că Televiziunea Română ar trebui desfiinţată şi reînfiinţată pe alte baze, adăugând că aceasta a ajuns o afacere.
Fii primul care comentează