
Premierul Victor Ponta a declarat joi că preşedintele Traian Băsescu i-a reproşat faptul că nu a fost informat dinainte cu privire la decizia de a trece Institutul Cultural Român din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului şi spune că de-acum înainte o să-i trimită şefului statului agenda de lucru a Executivului.
Da. Mă gândeam dacă… Am stabilit împreună că nu dăm foarte multe detalii, dar domnia sa a spus de altfel de aseară că era nemulţumit că nu l-am informat, a afirmat Ponta, întrebat dacă preşedintele i-a reproşat în cadrul discuţiei avute joi faptul că a fost luat Institutul Cultural Român din subordinea Preşedinţiei. El a precizat că şeful statului a fost nemulţumit de faptul că nu a fost informat dinainte de decizia Guvernului cu privire la ICR.
O să îi trimit preşedintelui agenda de lucru a Guvernului, pentru că cred că, indiferent de ceea ce ne desparte la nivel personal, instituţiile trebuie să colaboreze şi să se respecte între ele, repet, indiferent de persoana care ocupă absolut temporar – şi preşedintele e temporar preşedinte, şi eu sunt temporar prim-ministru -, însă instituţiile rămân şi, cred, cât mai mult respect instituţional este spre binele tuturor, a adăugat Ponta.
Fii primul care comentează