Timișoara / USL Timiș s-a hotărât: Nicolae Robu – primar la Timișoara, Titu Bojin – președinte la Consiliul Județean Timiș

 

Proaspăta conducere bicefală a recentei Uniuni Social Liberale Timiș ( protocol la nivelul județului semnat sâmbătă, 19 februarie, pentru ca trei zile mai târziu să o facă și la nivelul ”în fața șefilor” la București), deci, Titu Bojin ( președinte PSD Timiș ) și Nicolae Robu ( președinte PNL Timiș ) s-au prezentat în fața presei pentru prima oară în această formulă. ”Hotărâți”, încredere unii într-alții”, ”corecți în parteneriat”, ”mai bine pentru țara noastră”, ”poate să conviețuiască împreună” sunt unele dintre cuvintele care au fost rostite de cei doi conducători de partide timișene. Chiar în ziua de Dragobete. De reținut, rămâne faptul că ”în perioada următoare se trece la fapte” și ”se vor constitui majorități în toate consiliile locale acolo unde se poate” după noua reconfigurare a ”luptei politice” (Nicolae Robu) pe plan național. Mai este de subliniat că dacă la nivelul județului Timiș nu există nici o problemă de colaborare, în restul țării, în unele județe mai sunt probleme cu ”virgulele” (Titu Bojin) din protocoale. Pe de altă parte, ”se caută alternative să ne ducă în acest an la guvernare”, nu așteaptă să primească ”bilețele”(Titu Bojin) cu cine va ajunge într-o funcție sau alta, instaurându-se ”meritocrația”(Nicolae Robu), dar nici ”nu se vor bate între ei acolo unde lucrurile sunt lămurite” și un candidat sau altul (PSD/PNL) au avans, mai ales că în lunile mai-iunie, ambele partide vor comanda sondaje de opinie identice dar cu instituții diferite. Atmosfera a devenit ceva mai fierbinte spre final când  Nicolae Robu s-a anunțat ca un ”potențial” candidat la Primăria Timișoara (PSD susținându-l necondiționat), iat Titu Bojin s-a anunțat ca un ”potențial” candidat la președinția Consiliului Județean Timiș (PNL susținându-l la fel). Din calculele făcute, s-a ajuns la concluzia că ”nu au cum să piardă”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns