SPOVEDANIA – TAINA ÎMPĂCĂRII

Pentru că suntem în Postul Paștilor și începe săptămâna Patimilor, un timp cu totul și cu totul special din viața noastră, doresc să vă adresez un îndemn (invitație) de a ne apropia de Dumnezeu prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Nu lăsați să treacă aceste zile fără ca ele să lase o urmă cât de mică în sufletul vostru. Împăcați-vă cu Dumnezeu prin Sfânta Taină a Spovedaniei!

Postul Mare
Postul Mare reprezinta una dintre cele mai importante perioade duhovnicești de peste an. Biserica noastră l-a numit „stadionul virtuţiilor”, locul și timpul unde toţi creștinii se luptă pentru dobândirea virtuţiilor, așa cum atleţii, la stadion, urmăresc victoria și cucerirea premiului. Este perioada binecuvântată din an, plină de minunate liturghii și alese tropare care îndeamnă sufletul omenesc la reculegere și sentimente sfinte.
Care este scopul Postului Mare? De ce Biserica noastră l-a statornicit şi îmbogăţit cu atâta har? Simplu: pentru ca să poată creștinul, pe durata lui, să se pregătească duhovnicește, să se închine la răstignirea care a avut ca scop mântuirea omenirii și să sărbătorească Învierea Domnului nostru lisus Hristos. Perioada sfântă a Postului Mare este timpul purificării și curăţirii sufletelor și a trupurilor. Așa, adevăratul credincios se apropie purificat de Săptămâna Patimilor și liber, de greutatea păcatului și chinuirea patimilor, vine la Paharul Vieţii și primește Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Pocăinţa: calea întoarcerii
Unul din principalele elemente ale pregătirii duhovnicești, cel mai eficient putem spune, este Taina Spovedaniei. Pocăinţa și spovedania este prima cerinţă și cea mai sfântă datorie a credinciosului, care simte infinita măreţie a lui Dumnezeu și conștientizează păcatul și sărăcia naturii omenești. Întreaga viaţă a creștinului trebuie să fie o neîncetată căinţă, o continuă întoarcere la Dumnezeu. Cel mai indicat „timp de căinţă” este Postul Mare. Cutremurătoarea și dumnezeiasca măreţie a evenimentelor Răstignirii și Învierii Domnului, cu care se încheie această perioadă sfântă, presupune și o corespunzătoare pregătire duhovnicească, pocăinţă adevărată și spovedanie sinceră.
De ce? Pentru că prin spovedanie se curăţă sufletul de murdăria păcatului și se eliberează din lanţurile diavolului. Conștiinţa se liniștește și este împăcată. Omul, care din cauza păcatului s-a îndepărtat de Dumnezeu, se reîntoarce și se reîmprieteneşte cu El, începe să trăiască o viaţă nouă.

Spitalul sufletelor
Ce este exact spovedania? O mare taină a Bisericii noastre. Cea mai reprezentativă taină a iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Păcatul este boala sufletului, și omul care calcă voinţa lui Dumnezeu este duhovnicește bolnav. Biserica, prin Taina Spovedaniei, se arată oamenilor ca un mare spital, în care harul lui Dumnezeu vindecă bolile sufleteşti şi cicatrizează rănile duhovniceşti provocate omului de către săgeţile păcatului. Fondator și întemeietor al acestei mari Taine este însuși Domnul nostru. Cu acel:
Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 4, 17) a început misiunea Lui pentru mântuirea neamului omenesc, ca
să predea mai târziu, după învierea Lui, ucenicilor Lui puterea duhovnicească de a ierta păcatele oamenilor; Luaţi Duh Sfânt,
cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi tine, vor fi ţinute (Ioan20, 23) Însă trebuie să spunem că spitalul duhovnicesc al Bisericii este deschis pentru fiecare om, oricât de păcătos este. Invitaţia Domnului Hristos este generală Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11,28). Toţi cei ce simt oboseala și greutatea păcatului pe umerii lor sunt invitați să se bucure de pacea și libertatea, odihna și bucuria pe care o dăruiește Hirstos.

Condiţii necesare
Cu ce condiţii se cuvine să venim la taina Spovedaniei? Cele mai importante sunt: conștientizarea păcatului, pocăinţa și hotărârea de schimbare. Conștientizarea este o experienţă cutremurătoare în calea noastră spre mântuire. Omul care începe să conștientizeze păcătoșenia lui, vede
patimile lui, slăbiciunea lui, se umilește și se refugiază la Dumnezeu, la Tatăl nostru milostiv, ca să pună la picioarele Lui toată viaţa. Cunoașterea păcătoșeniei conduce la pocăinţa și la hotărârea schimbării. Pocăinţa este o profundă chemare a sufletului omului să se schimbe radical. Să-și schimbe mintea, sentimentele și modul de viaţă, şi după aceea să trăiască viaţa lui Hristos şi cu lupta lui duhovnicească să realizeze virtuţiile despre care ne învaţă Sfânta Evanghelie.

Cu luare aminte şi sinceritate
O altă întrebare ar fi: „Cum să ne spovedim?” Înainte de toate trebuie să ne rugăm fierbinte, să cerem lui Dumnezeu să ne dăruiască iertare pentru păcatele noastre şi pocăinţa sinceră. În această stare de rugăciune să ne adunăm și să ne reamintim toate păcatele noastre. Ar fi bine să notăm
totul pe hârtie să nu le uităm și să nu așteptăm să ne întrebe duhovnicul.
În timpul spovedaniei nu trebuie să ne simţim ca în faţa unui simplu om, ci în faţa lui Dumnezeu, căci El participă nevăzut și ascultă spovedania (mărturisirea) noastră. Aceasta ne va ajuta să depășim rușinea și
să fim sinceri, lucru absolut necesar pentru spovedanie. Fără sinceritate nu numai că nu primim iertarea păcatelor, dar adăugăm și păcatul înfricoşător al necinstirii Lui Dumnezeu.
Dumnezeu cunoaște adâncimea sufletului nostru în cel mai mic amănunt.
În timpul spovedaniei nu vom spune greșelile altora, mutând greutatea vinovăţiilor noastre asupra lor. Spunem doar păcatele noastre și nu ale altora. Să luăm asupra noastră greutatea responsabilităţii faptelor noastre. Isus Sirah înţeleptul ne sfătuiește: Nu-ţi fie ruşine a mărturisi păcatele tale (4, 26).

Reţineri neîntemeiate
Mulţi dintre creștini, deși acceptă marea importanţă a Tainei Spovedaniei în
viaţa creștinească, totuși păstrează reţineri serioase faţă de niște aspecte ale ei. Astfel le este foarte greu să ia marea hotărâre să bată la ușa duhovnicului, mulţi întrebându-se: Cum un om ca şi noi ne poate ierta păcatele?. Poate, pentru că a primit harul preoţiei și puterea duhovnicească: Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer, şi
oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer. (Matei 18,18). Învăţătura Sfintei Scripturi e foarte clară. Duhovnicul nu exercită acest lucru cu puterile lui, ci cu puterea dată de Dumnezeu, iar păcatele
omenești nu le poate șterge decât harul Hristosului nostru. Duhovnicul este doar instrumentul harului. Alţii se gândesc: De ce să mă duc la preoţi, pentru că şi ei fac aceleaşi fapte chiar şi mai rele? Această contestaţie, dacă nu este calomnie, de cele mai multe ori a dușmanilor credinţei, ci rezultat al predispoziţiei noastre tentate să ne găsească justificări, este pretext și nu obstacol care nu poate fi depășit. Sfinţii noștri Părinţi recomandă: „Aşa cum bolnavul caută să descopere specialistul cel mai bun pentru afecţiunea lui, aşa şi tu caută să găseşti duhovnicul cel bun și experimentat, dacă mai ales crezi că mult mai multă valoare, decât sănătatea corpului, are mântuirea sufletului nostru. Deci să nu căutăm pretexte ușoare: Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. (Matei 23 ,26)
Alţii susţin: Nu mă spovedesc pentru că preoţii dezvăluie păcatele noastre altora, nu am încredere. Şi aici se poate spune că este vorba de o confuzie, acest gând fiind cultivat subtil de cel viclean în sufletele oamenilor, ca astfel să ne depărteze de la harul mântuitor al Tainei. Trebuie să învingem o astfel de teamă. Duhovnicul, conștient fiind de cât de gravă și înfricoșătoare este vina divulgării păcatelor spovedite, nu încalcă în nicio situaţie secretul Tainei. Așadar să nu ne lăsăm înșelaţi de diavol.

„Eu spun păcatele la icoană”. Greşeală!
O altă categorie de creștini susţin: prefer să spun păcatele mele la icoană. Argument foarte naiv! Icoana nu a primit o astfel de putere, să asculte și să ierte păcatele oamenilor. Şi apoi, într-o astfel de situaţie cum este posibil să știm că ne-a iertat Dumnezeu, iar la diferitele noastre probleme cine o să ne îndrume? Cine o să ne sfătuiască? Cine o să ne dea medicamentele spirituale corespunzătoare ca să ne vindecăm de patimile noastre? În concluzie, nu putem să ne spovedim la icoane, ci la duhovnic.

Mersul continuu
Pe de altă parte, alţii susţin: De ce să mă spovedesc dacă oricum am să fac din nou aceleaşi păcate? Superficial și acest argument. Nici chiar viaţa de zi cu zi nu îl confirmă, pentru că și la medic mergem când ne îmbolnăvim din nou, chiar dacă recidivează aceleași afecţiuni, iar haina noastră o spălăm când se murdărește și atâtea altele. Deci, de ce să nu se întâmple la fel și cu sufletul nostru? Viaţa creștinului este un mers continuu
pentru dobândirea sfinţeniei și virtuţiilor. Fericiţi cei care urmează acest mers continuu. Chiar dacă se împiedică și cad, nu e așa de grav, e de ajuns să se ridice și să continue drumul din nou. Dumnezeu ţine totdeauna deschisă ușa pocăinţei și ne așteaptă.

Capcana amânării
Amânarea este cel mai obișnuit mod de evitare a spovedaniei. Avem timp mai târziu auzim pe mulţi spunând. Amânarea este cel mai periculos pretext, adevărată capcană ce păcălește conștiinţa omului și îndepărtează orice grijă duhovnicească de la inima lui. Omitem că nu stăpânim timpul și că nu știm momentul în care o să plecăm din această lume. Cum putem să anticipăm cu atâta ușurinţă cât o să trăim sau când o să murim? De ce nu vedem câte morţi sunt subite, accidente sau boli? Uneori mai auzim: Eu nu mă spovedesc pentru că nu am păcate! Pentru aceștia reamintim însuși cuvântul lui Hristos care spune că doar El este fără de păcat, nici măcar Sfinţii Părinţi n-au fost fără de păcat. Iar apoi, dacă cel mai mare bine este împăcarea și unirea noastră cu Dumnezeu – acest lucru presupunând obligatoriu spovedania – de ce să fim lipsiţi de o astfel de bunătate? Deci să facem ascultare la porunca lui
Dumnezeu: Nu întârzia a te întoarce la Domnul şi nu amâna din zi în zi. (Înţelepciunea lui Isus Sirah 5, 8 )

Invitaţie dumnezeiască
Domnul ne adresează o invitaţie măreaţă: Fiule, dă-mi inima ta!. Dumnezeu cere inima noastră să o cureţe în „baia” pocăinţei, această mare taină a Bisericii noastre. Să o sfinţească cu harul Lui. Nu e așa de important ce am făcut până astăzi. Cel mai important este ce o să facem de acum încolo și cum o să răspundem la invitaţia Lui. Să lăsăm harul lui Dumnezeu să ne inspire în hotărârea eroică a pocăinţei şi să ne conducă paşii la paraclisul spovedaniei, acest spital al sufletului. Acolo o să simţim libertatea adevărată şi bucuria reală. Acolo o să trăim taina iubirii lui Dumnezeu, care pentru mântuirea noastră s-a făcut om, s-a răstignit şi a înviat.
Acum, în acest post al Paștilor, să ne împăcăm cu Dumnezeu prin Sfânta Taină a Spovedaniei, cerându-i, cu umilinţă, iertare de greșeli și mântuirea sufletelor noastre. Amin. (Preot Vasile D. Suciu, Parohia Giarmata Vii – Überland, Timiș)