Optimizând stilul de viaţă, în principal alimentaţie echilibrată, activitate fizică zilnică, fără fumat şi odihnă adecvată, bolile cardiovasculare pot fi prevenite – acesta este mesajul specialiştilor. Luând aceste măsuri putem preveni nu doar peste 80% din bolile cardiovasculare determinate de ateroscleroză, dar şi peste 90% din cazurile de diabet zaharat şi a cancerului cu 70% spun medicii.
România ocupă locul 3 în lume, 62% dintre români murind din cauza bolilor cardiovasculare.
Fundaţia Română a Inimii împreună cu Societatea Română de Cardiologie sărbătoreşte Ziua Mondială a Inimii, în Bucureşti sâmbătă 24 septembrie.
Sub sloganul Noi ne-am pus inima la treabă! Tu ce faci?, Fundaţia Română a Inimii invită trecătorii să participe la flash-mob-uri, organizate la ora 11.00 în Parcul Unirii, ora 11.30 în Piaţa Victoriei şi la 12.00 în Piaţa Charles de Gaulle.
Începând cu ora 12.00 se organizează plimbarea pe bicicletă Pedalează pentru inima ta! care va avea plecarea din Piaţa Charles de Gaulle cu traseul B-dul Mareşal Constantin Prezan, B-dul Kiseleff, Casa Presei Libere, Sos. Kiseleff, Piaţa Victoriei, B-dul Aviatorilor şi sosirea la Charles de Gaulle.
Tot cu această ocazie este special amenajat un spaţiu în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, unde între orele 12.00-20.00 medici cardiologi vor evalua gratuit riscul cardiovascular trecătorilor, conform ultimelor ghiduri europene.
Ziua Mondială a Inimii va fi sărbătorită şi la Sinaia, în data de 29 septembrie, în cadrul Congresului Naţional de Cardiologie organizat de Societatea Română de Cardiologie.

Fii primul care comentează