
Actorul Radu Beligan va fi recompensat cu o stea pe Walk of Fame de pe Dâmboviţa, pentru întreaga sa carieră, într-o ceremonie care va avea loc duminică, 27 martie, în Piaţa Timpului.Actor şi societar de onoare al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, maestrul Radu Beligan a demonstrat o vivacitate nedezminţită şi un talent unic, pe tot parcursul celor peste 70 de ani de activitate scenică, perioadă în care a realizat zeci de roluri, în teatru şi în film, la radio şi televiziune, şi o galerie de personaje neobişnuit de variată. Radu Beligan poate fi considerat, pe drept cuvânt, cel mai longeviv actor din istoria teatrului românesc. Radu Beligan s-a născut în comuna Galbeni (jud. Bacău), la 14 decembrie 1918, şi a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti în 1938. A obţinut nenumărate distincţii: titlurile de Artist de merit (1953) şi Artist al poporului (1962), Premiul Academiei ‘Le Muse’ din Florenţa (1980), Premiul Galei UNITER – Trofeul Dionysos (1995-1996), Premiul Academiei Române (1997), Premiul Fundaţiei ‘Tofan’ (1998), Premiul Academiei ‘Le Muse’ din Florenţa (1980), Premiul ’14 Juillet’ al Ministerului de Externe din Franţa (1998), Trofeul ‘Eugene Ionesco’ (1999), Premiul revistei ‘Flacăra’ (2000), titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I. L. Caragiale’ (UNATC). Beligan este autorul a trei volume de eseuri: ‘Pretexte şi subtexte’ (1968), ‘Luni, Marţi, Miercuri….’ (1978) şi ‘Note de insomniac’ (2000), a semnat traduceri şi adaptări din dramaturgia franceză, engleză şi italiană. A mai publicat şi un volum de ‘Memorii’ (1978). În prezent, Radu Beligan este actor şi societar de onoare al Teatrului Naţional ‘I. L. Caragiale’ din Bucureşti. În stagiunea 2010 – 2011 a Teatrului Naţional Bucureşti, marele actor al scenei româneşti joacă în spectacolul ‘Egoistul’. La 14 aprilie 2008, Radu Beligan a fost distins, la Gala UNITER, cu Premiul de Excelenţă pentru întreaga sa activitate. La 1 decembrie 2008, de Ziua Naţională a României, maestrul a fost decorat de preşedintele ţării cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de mare cruce, alături de alte mari personalităţi ale vieţii culturale româneşti. În cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Galei decernării premiilor Oscar Românesc, desfăşurată la 11 octombrie 2010, marele actor a fost desemnat laureatul categoriei ‘Artă-teatru’.
Fii primul care comentează