SOCIAL / Noaptea europeană fără accidente, în România pentru a patra oară

Evenimentul „Noaptea Europeană Fără Accidente” („European Night Without Accidents”) se va desfăşura în România în noaptea de sâmbătă spre duminică. Potrivit IGPR, manifestarea are loc în 27 de ţări, iar în România poliţia rutieră va organiza acţiuni preventive în Bucureşti şi Constanţa, la care vor participa pe lângă poliţişti rutieri şi membri ai unor asociaţii, ONG-uri şi voluntari.

„Noaptea Europeană Fără Accidente” are ca scop prevenirea accidentelor de circulaţie produse de şoferii tineri, care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice.
Ţara noastră participă la acest eveniment european pentru a patra oară.
Bazele acestei acţiuni au fost puse ca urmare a unei observări atente a evoluţiei ascendente a numărului de accidente din Europa în care au fost implicaţi tineri, urmare a conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului.
Conducătorii auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie rutieră, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele, punând astfel în pericol siguranţa participanţilor la trafic.
În România, potrivit IGPR, numărul accidentelor rutiere având ca şi cauză concurentă conducerea unui autovehicul pe fondul consumului de alcool este în scădere faţă de anul 2010 şi anul 2009. Astfel, în anul 2009 s-au înregistrat 287 de accidente grave soldate cu 65 de morţi şi 289 de răniţi grav; în 2010 au fost 276 de accidente grave cu 45 de morţi şi 268 de răniţi grav, iar în perioada 1 ianuarie – 26 septembrie 2011 au fost 229 de accidente grave cu 29 de morţi şi 234 răniţi grav.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns