Miercuri seara, pe stadionul „Dan Pătlinişanu” a avut loc un amical între ACS Poli şi Luceafărul Oradea. Echipa din Timişoara s-a impus cu 2-1, ambele goluri fiind marcate de Enciu, jucătorul venit de la ACS Recaş.
S-au jucat două reprize de câte 45 de minute, timp în care antrenorii bănăţeni au rulat 25 de jucători. Reuşitele lui Enciu au venit în minutele 20, respectiv 23, iar pentru oaspeţi a înscris Onieka în minutul 32. La ACS Poli au evoluat Amarinei, Dăruială, Mera, Şeroni, Demba, Constantinescu, Artean, Poparadu, Szalkai, Zăgrean, Enciu, Iordache, Iovan, Daminuţă, Miculescu, Toma, Vântură, Rogozinaru, Trandu, Nanu, Boştină, Szekely, Ostafie, Tânc şi Petcuţ.
Din păcate, la echipă continuă starea de incertitudine şi deocamdată jucători nu au contracte, astfel că ACS Poli nu există în mod oficial ca echipă. Avem un lot numeros de jucători, dar foarte mult de muncă la nivel educaţional. Dacă ar trebui să cuprind o arie largă a lucrurilor, avem şi calităţi printre multe alte probleme. Suntem la început de drum, abia acum începem să ne constituim, sunt jucători printre ei care au reale calităţi, dar şi care sunt în urmă cu fotbalul şi alţii care au făcut o pauză mare şi se vede acest lucru. Este prematur să vorbim despre promovare. Nu ne putem edifica după un singur meci, mai facem două selecţii mâine şi poimâine. Va trebui să alegem cu capul, nu sentimental. Căutăm să facem şi un cantonament centralizat, fie în Timişoara, fie înafara oraşului sau a ţării. Mergem foarte greu nu datorită unor oameni, ci legilor din România după care trebuie să aşteptăm. Momentan nu suntem siguri de nimic, a declarat Vali Velcea.
Mă bucur că am reuşit să marchez, sper să o ţin tot aşa. Schimbarea implică plecarea de la un club mic ca Recaş la un club mare ca şi Poli. Automat înseamnă oameni la stadion, implică multe. Nu ne temem că putem pierde posturile de titulari. Prin multe muncă e posibil să îndeplinim obiectivul de promovarea în Liga I. Nu înţeleg de ce suporterii nu sunt de acord, este bine şi pentru ei să aibă o echipă în Liga a II-a, sper să vină cât mai mulţi la stadion să ne încurajeze, a declarat Enciu, marcatorul celor două goluri.

Fii primul care comentează