Atletic Club Maraton Timişoara a organizat, duminică, ediţia a VII-a a Crosului Firmelor, reuşind să adune 1.010 participanţi de toate vârstele. Startul, rezervat în special angajaţilor firmelor, s-a dat în Piaţa Huniade de unde concurenţii au pornit diferit, în funcţie de probe. Cei 310 ciclişti au avut de parcurs 10 kilometri, urmaţi fiind de cei 457 de alergători şi de cei 243 de pietoni, la distanţă de câteva minute. Finişul a avut loc în Piaţa Victoriei.
Neînţelegerile cu Poliţia Rutieră în ceea ce priveşte închiderea traficului au dus la o întârziere de 15 minute.
Bătălia pentru firma participantă cu cei mai mulţi angajaţi s-a dat între Continental şi Real – hypermarket, ambele cu 137 de reprezentanţi, urmate de firma Bosch cu 112 oameni.
Principalul scop al crosului este lupta împotriva sedentarismului, dar şi întărirea relaţiilor dintre angajaţii unei firme. Pentru realizarea concursului s-a realizat un parteneriat între Atletic Club Maraton Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş, ADP şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş. (D.O.)

Fii primul care comentează