Poli s-a reunit astazi cu 39 de jucatori

În această dimineaţă s-au reunit fotbaliştii care mai sunt sub contract cu prima echipă şi cei de la echipa a II-a. Jucătorii au fost vizitaţi de primarul Nicolae Robu care le-a promis că totul se va rezolva în câteva săptămâni.

Deocamdată, aceasta a fost reunirea vechii echipe, cea penalizată cu 6 puncte pentru următoarea ediţie de campionat. Deşi varianta fuziunii cu Recaş este aproape 100%, deocamdată echipa care a promovat anul acesta în Liga a II-a se antrenează în Orăşelul vinului, sub comanda lui Cosmin Petruescu. Dintre cei care au evoluat la prima echipă în tur au fost prezenţi Alex Boştină, Adrian Poparadu, Ioan Mera, Adriana Zaluschi, George Petcuţ, Andrei Zăgrean, Robert Szalkai, Andrei Dăruială, Răzvan Dobricean şi Marian Fuchs. Mera, Poparadu şi Zăgrean este foarte improbabil să continue, deoarece în câteva zile vor fi declaraţi liberi de contract. Nicolae Robu speră însă să ţină toţi jucătorii la Timişoara.Am ieşit bucuros de la această întâlnire pentru că am reuşit să avem strânşi laolaltă 39 de jucători. Urmează să luăm toate hotărârile de rigoare când toată această construcţie va fi pusă la punct, a declarat primarul. Se pare că antrenorul va rămâne în continuare Vali Velcea, dar din staff va face parte şi Cosmin Petruescu. Nicolae Robu a spus că este deschis în continuare la orice colaborări, inclusiv cu Cosmin Contra, care nu a fost însă prezent la discţia autorităţilor cu fostele glorii.M-aş bucura dacă Vali Velcea ar vrea să se ocupe în continuare de aceşti jucători şi de cei de la Recaş, pentru că eu am fost foarte mulţumit de modul în care el a reuşit să pună la punct jocu echipei şi de rezultatele obţinute în condiţii foarte vitrege. Şi Cosmin Petruescu este în calcul, pentru că şi el are meritele lui pentru că a promovat echipa din Recaş în Liga a II-a, a mai spus Robu. Primarul este sigur de locul n Liga a II-a şi mai urmează să se rezolve problemele legate de dreptul de promovare şi palmares. Am vorbit cu Iancu despre palmares şi a rămas aşa cum ne-am înţeles, că în momentul în care toată această structură va fi funcţională, atunci dânsul va da dezlegare ASFC-ului să se desprindă de societatea comercială, liber de orice fel de obligaţii. Noua echipă se va numi Poli Timişoara, nu Politehnica, pentru a evita nişte complicaţii care ar putea apărea. Nu va fi nicio legătură cu vechea societate, dar nu vrem să ne trezim cu procese, a completat primarul Timişoarei. O parte dintre suporteri nu sunt de acord cu demersurile acestea şi au afişat un banner cu mesajul: „AC Recaş nu e Poli”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns