SPORT / Cu capul sus, dar tot înfrângere

Universitatea Timişoara a pierdut cu 3-1 meciul cu VCM Piatra-Neamţ după un meci în care echipa a jucat destul de bine comparativ cu diferenţa din clasament dintre cele două echipe. Meciul s-a jucat în avans, fiind programat iniţial pentru data de 11 februarie.

Nemţenii au condus încă din debutul partidei, dar nu au reuşit să ia un avans mare în faţa Universităţii, care a egalat la 8-8, pentru ca în final oaspeţii să câştige setul cu 25-21. Moldovenii erau la conducere şi în al doilea set, când la al doilea time-out tehnic conduceau cu 16-13 dar studenţii au egalat la 17-17, pentru a prelua apoi şi conducerea la 20-19 şi să reziste bine pe final, când au câştigat setul cu25-23. Astfel, în al treilea set s-a intrat la egalitate, dar gazdele au revenit din nou la egalitate la 16-1. Băieţii antrenaţi de Sorin Grădinaru au preluat conducerea la 19-18 şi părea că pot scoate mai mult din acest meci. Piatra-Neamţ a revenit însă în joc şi nu le-a mai dat bănăţenilor şansă să mai facă nici un punct. Setul al treilea s-a terminat 25-19 pentru oaspeţi. În al patrulea set, Timişoara nu a mai jucat atât de bine şi moldovenii au câştigat uşor la 25-18.

Sorin Grădinaru a trimis în teren o echipă formată din Palfi, Ungureanu, Balint, Schiesz, Craia, Grama şi Olar-libero. Au mai intrat pe parcurs Dincă, Bălulescu, Cotoranu şi Râpeanu. După meci, tehnicianul s-a declarat mulţumit de jocul prestat. E un scenariu care se cam repetă la noi. Aşa s-a derulat şi meciul de la Piatra-Neamţ, aşa am pierdut şi acolo, am s-a întâmplat şi cu Dinamo. Din păcate nu acumulăm puncte, deşi avem perioade de joc bun. Nu avem acea scânteie care să ne aducă puncte la finalul seturilor. Pe Schiesz nu am vrut să îl folosesc azi, e abia la jumătate din potenţial, a declarat Sorin Grădinaru.

Sorin Schiesz, deşi nu este încă refăcut, este optimist pentru meciurile ce urmează. Asta e povestea noastră, arătăm că se poate şi apoi, pe final, pierdem. Trebuie să tragem mai tare, să fim mai lucizi pe finalurile de set, a declarat Sorin Schiesz.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns