Fetele de la BCM Danzio au pierdut cu 76-51 meciul cu CS Târgovişte. Antrenorul nu a fost mulţumit de prestaţia jucătoarelor sale, cu excepţia Ancuţei Stoenescu şi a Adinei Stoiedin şi a spus că mai ales posturile 4 şi 5 sunt deficitare.
Fetele de la Târgovişte au început tare, iar primul sfert s-a terminat 24-16 în favoarea lor. Alb+violetele au au reuşit egalarea în sfertul doi la 24-24, dar până la urmă al doilea sfert s-a încheiat 16-15 pentru oaspeţi după revenirea regăţencelor. Sfertul trei a fost decisiv, câştigat de oaspeţi cu 25-7, iar egalitatea de 12-12 din ultimele zece minute nici nu a mai contat. Cele mai bune marcatoare au fost Ancuţa Stoenescu, cu 21 de puncte şi Adina Stoiedin, cu 11 puncte. De la Târgovişte s-au evidenţiat Olena Zhezerunova, cu 22 de puncte, Monique Coker, cu 20 de puncte.
Nu am jucat la fel de bine tot meciul şi în condiţiile în care am avut şi trei jucătoare cu eficienţă minus, era normal să pierdem. Au jucat bine doar Ancuţa Stoenescu şi Adina Stoiedin. Târgovişte au un antrenor bun şi o bancă lungă şi asta s-a văzut. Problemele noastre sunt posturile 4 şi 5. Kine Kane este încă accidentată, Martina Osterman nu a jucat bine, Moroşan este încă accidentată, Adina Stoiedin nu are multă experienţă, dar a jucat bine astăzi, a declarat antrenorul Ljubomir Kolarevic după meci.

Fii primul care comentează