RCM Universitatea s-a impus astăzi cu 61-13 în meciul contra celor de la CSM Bucureşti. În meci au debutat şi jucătorii noi, tongalezul Kinikinalu Paula Fakavainga,şi neozeelandezii Tevita Silifou Palu, respectiv Andrew Ian Pahulu.
Timişorenii au început tare prin eseurile lui Florin Fântânaru, Dorin Lazăr şi Lemnaru, iar după 10 minute, scorul era deja 17-0 pentru bănăţeni. Oaspeţii au reuşit primele puncte după o lovitură de pedeapsă bătută de Florea. A urmat apoi eseul lui Kinikilau, o altă lovitură de pedeapsă executată bine de Florea de la CSM, o lovitură de pedeapsă trimisă între „beţe” de Calafeteanu, şi apoi un eseu al aceluiaşi jucător. La pauză s-a intrat cu scorul de 37-6. În a doua repriză au reuşit să culce balonul în terenul advers Lemnaru, Burcea, Kinikilau şi Palu. CSM a reuşit eseul de onoare pe finalul reprizei, prin Surugiu, iar Florea a transformat pentru cele 13 puncte ale oaspeţilor.
Într-adevăr am întâlnit un adversar foarte motivat, însă jocul băieţilor a reuşit să demonstreze că noi suntem echipa mai bună şi să luăm cele 5 puncte care ne erau necesare. E o perioadă mai dificilă pentru noi, sper să reuşim să îi integrăm atât pe jucătorii noi, cât şi pe cei care au fost plecaţi la naţională şi să fie în cea mai bună formă până la finală. Conducătorii îşi doresc să câştigăm şi Cupa, şi campionatul, şi noi sperăm să fim la înălţimea aşteptărilor lor, a declarat Cosmin Cioriciu, antrenorul Timişoarei, după meci.

Fii primul care comentează