SPORT / Înfrângere previzibilă cu Tomis Constanţa

Sala de la Universitate nu a purtat noroc băieţilor de la Universitatea Timişoara care au pierdut cu 3-0 meciul cu Tomis Constanţa. Oaspeţii au avut parte de un joc uşor, care a demonstrat încă odată ce diferenţă mare este în Divizia A de volei între echipele fruntaşe şi cele din coada clasamentului.

De data aceasta, Universitatea a început bine meciul şi a condus în primele minute. La primul time-out tehnic, scorul era de 7-8 pentru Tomis. Oaspeţii s-au distanţat însă ulterior, la 9-16, respectiv 14-25 la finalul primului set. În al doilea set, bănăţenii nu au mai ţinut atât de aproape, iar Tomis şi l-a adjudecat cu 12-25, la fel ca şi în setul al treilea Sorin Grădinaru a început meciul în formula Palfi, Ungureanu, Râpeanu, Balint, Cotoranu, Bălulescu şi Olar-libero, iar apoi i-a mai introdus pe parcurs pe Craia şi pe Grama. Nici nu îmi făceam iluzii, am întâlnit o echipă aşa de valoroasă, multinaţională, şi nu am reuşit să ne ridicăm decât pe alocuri la valoarea adversarului. Am fost depăşiţi la toate capitolele şi cred că am plecat învinşi din start. Îmi pare rău că nu l-am putut utiliza pe Schiesz, căpitanul echipei, care lipseşte al doilea joc, dar vom găsi până la finalul campionatului adversarii mai accesibili. Probabil că Timişoara atât merită în momentul de faţă sub aspect voleibalistic. Prima ligă e o căciulă prea mare pentru noi deocamdată, a declarat antrenorul Sorin Grădinaru după meci.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns