SPORT / Mâine se joacă primul meci din Liga Balcanică la Timişoara

Mâine se va disputa al doilea meci din grupele Ligii Balcanice, pentru BC Timişoara. Adversara va fi Torus Skopje din Macedonia. Meciul se va disputa de la ora 18.00 în Sala „Constantin Jude”, iar intrarea va fi, ca de obicei, liberă.

„Leii” din Banat au ocazia să îşi ia revanşa după înfrângerea cu bulgarii de la Rilski Sportist în meciul cu echipa macedoniană. Pentru acest meci, a fost desemnată o brigadă de arbitri din Serbia, formată din Branislav Mrdak, Caslav Cukalovic, Uros Obrknezevic, iar comisarul va fi tot sârbul Branko Jovanovic. Macedonienii au obţinut cinci vitorii în ultimele cinci meciuri de campionat, la fel ca şi BC Timişoara. Fundașul Ivica Dimcevski a jucat pentru naţionala Macedoniei, iar echipa are în componenţă trei stranieri, americanii Phil Turner şi Jstin Reynolds şi sârbul Ilija Milutinovic. Nu ştim multe despre Torus, au doi americani, câţiva foşti jucători de naţională, cu siguranţă sunt o echipă bună. Dar, ca de obicei, noi vom juca al victorie. Nu am jucat rău nici în Bulgaria, dar sunt sigur că de data aceasta putem juca mai bine. Până acum doar de două ori am jucat cel mai bun baschet al nostru, dar sper să facem acest lucru şi mâine, a declarat antrenorul Pedrag Badnjarevic. Branko Cuic promite mâine că „leii” vor face un meci bun. Mâine continuăm în Liga Balcanică, o experienţă nouă pentru noi. Nu ştim foarte mult despre macedonieni mai aşteptăm azi un CD. Dar dacă toţi vom juca cu seriozitate, mai ales în apărare, şi atacul va fi mai uşor şi pot promite că mâine vom face un meci mare, a declarat Branko Cuic înainte de meci. Mâine se va juca şi meciul dintre Rilski Sportist Samokov şi KK Morna Bar, iar partida dintre Galil Gilboa şi OKK Belgrad se va juca miercuri.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns