SPORT / Popovici califică Poli mai departe în Cupa României

Poli a avut parte de un nou meci tensionat contra celor de la Naţional Sebiş. Gazdele au deschis scorul, dar Poli a egalat după un penalti. Şi acest meci părea să ajungă în prelungiri, la fel ca şi cel de la Reşiţa, dar Popovici şi-a salvat echipa după un gol în minutul 88. Astfel, norocul pare să se fi întors pentru Alexandru Popovici chiar de ziua lui, după scurtul „exil” la echipa a doua, unde Velcea l-a trimis după un act de indisciplină.

Sebiş a deschis scorul în minutul 10 prin fostul timişorean Flavius Băd, care a înscris din 14 metri după o acţiune de contraatac. Zece minute mai târziu,  Goga este faultat în careu şi arbitrul a arătat penalti pentru alb-violeţi. Lovitura a fost executată de experimentatul Iulian Tameş, care a adus egalarea pentru bănăţeni. Până la finalul primei reprize, Axente a avut două ocazii bune de a înscrie, dar scorul a rămas egal. Brăileanul a avut o ocazie bună de a tranşa calificarea şi în minutul 73, după un şut de la 9 metri, dar portarul Sebişului, Merşca, a apărat. Meciul nu a fost lipsit nici de faze controversate, după ce Zăgrean a fost tras de tricou în minutul 78 şi centralul nu a acordat penalti, iar două minute mai târziu, un gol al aceluiaşi atacant a fost anulat pe motiv de ofsaid. Nu ave însă să fie ofsaid în minutul 88, când Popovici a marcat şi şi-a trimis echipa în faza următoare a Cupei României, unde vor intra în luptă şi echipele din Liga I.

Echipele de start:

Politehnica Timisoara: Lepmets, Scutaru, Mera, Ilie, Sepsi, Popovici, Zaluschi, Tameş (’90 Rocha), Curtean (’65 Pătraş), Goga, Axente (’76 Zăgrean)

National Sebiş: Merşca, Feieş, Cornea, Lung, Jude, Francescu, Bozian, Budur, Ember (pauză Necsulescu), Băd, Şuteu

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns