Pe finalul sezonului, „leii” din Banat au o perioadă aglomerată, cu multe meciuri oficiale. La fel va fi şi în această săptămână, când BC Timişoara va avea două meciuri în deplasare, la Dinamo Bucureşti miercuri şi sâmbătă la CSU Ploieşti.
Timişoara a revenit pe primul loc după meciul cu CSU Sibiu, deşi are un meci mai puţin. Restanţa cu Dinamo se va disputa miercuri, iar cel puţin din punct de vedere al clasamentului, disputa pare uşoară pentru alb-violeţi. Bucureştenii sunt pe locul 14 în clasament, cu 16 puncte obţinute după patru victorii şi opt înfrângeri. Mult mai dificil se anunţă meciul cu Ploieştiul, nu doar prin prisma rivalităţii, ci şi datorită faptului că ploieştenii au nouă victorii şi patru înfrângeri în actualul sezon. Obişnuită să domine mereu clasamentul până anul trecut, când Clujul a câştigat campionatul, locul patru ocupat momentan pare puţin pentru pretenţiile ploieştenilor. Singurul cu probleme din echipă este Branko Cuic, cu dureri la umăr. Va fi o săptămână dificilă, dar am avut multe asemenea săptămâni. Sperăm să nu avem accidentări şi să câştigăm ambele meciuri. Cuic are dureri la umăr, sper să fie apt pentru miercuri, ceilalţi jucători sunt în regulă. Dacă vom juca în apărare cum am jucat cu Sibiul, putem pierde foarte uşor, a declarat Pedrag Badnjarevic. Dinamo are cel mai bun recuperator , dar vom încerca să câştigăm ambele meciuri, pentru că şi ei vor fi obosiţi, ca şi noi, a spus Dominique Archie despre meciurile ce vor urma.

Fii primul care comentează