SPORT / Universitatea joacă mâine cu CSU Galaţi

În ciuda problemelor meteo, se pare că etapa de volei de mâine nu se va mai amâna. Universitatea Timişoara va juca cu CSU Galaţi pentru prima victorie din acest sezon.

După meciul cu CSM Bucureşti, amânat din cauza circulaţiei închise a trenurilor, echipa antrenată de Sorin Grădinaru se află în faţa celui mai accesibil meci din acest sezon. Gălăţenii sunt şi ei nou-promovaţi. La seturi câştigate de-a lungul campionatului, diferenţa e foarte mică, 10 pentru moldoveni şi 9 pentru bănăţeni. Din păcate, în clasament diferenţa e de 5 puncte, pentru că seturile câştigate ale gălăţenilor au fost concentrate în aceleaşi partide, ceea ce le-a adus mai multe puncte. CSU are două victorii, una de 3 puncte cu Timişoara ş alta de 2 puncte, dar şi 14 înfrângeri, dintre care doar una le-a adus 1 punct. În tur, timişorenii au pierdut la Galaţi şi aşteaptă acum să îşi ia revanşa. O victorie de 3 puncte i+ar apropia pe elevii lui Sorin Grădinaru de cele 6 ale Galaţiului. Universitatea şi-a depăşit problemele cu accidentările şi vine cu două meciuri bune în faţa unor adversari importanţi, Explorări Baia Mare şi VCM Piatra-Neamţ. Meciul se va disputa mâine  de la ora 17, iar arbitrii vor fi Dumitru şi Santa.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns