INTERNAŢIONAL / Anchetă în cazul catastrofei feroviare din Polonia

Autorităţile poloneze au lansat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs coliziunea feroviară de sâmbătă, al cărei ultim bilanţ este de 15 morţi şi 54 de persoane spitalizate, transmite Associated Press.

Premierul polonez Donald Tusk, care a vizitat duminică locul tragediei, a declarat că este vorba de cea mai mare catastrofă feroviară din Polonia din ultimii ani. El a menţionat că este prea devreme să se precizeze ce anume a provocat accidentul. În cele două trenuri implicate în coliziunea frontală se aflau şi pasageri străini – din Ucraina, Spania şi Franţa -, dar potrivit informaţiilor disponibile la ora actuală doar câţiva dintre ucraineni au fost răniţi uşor în accident.

Cele două trenuri, care transportau în total circa 350 de persoane, circulau unul către celălalt pe aceeaşi linie, în momentul în care s-a produs ciocnirea, la Szczekociny, un orăşel din sudul Poloniei, în jurul orei 9 seara (20.00 GMT), sâmbătă.

Unul din trenuri mergea de la Przemysl (est) către Varşovia, iar celălalt – care nu trebuia să se afle pe acea linie – mergea spre sud, dinspre Varşovia către Cracovia. Cu puţin timp înainte de accident, la Szczekociny avuseseră loc nişte lucrări de întreţinere a căii ferate, a menţionat un responsabil local citat de AP. Potrivit ministrului transporturilor, Slawomir Nowak, citat de AFP, coliziunea s-a produs pe un tronson recent modernizat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns