INTERNAŢIONAL / Slovenii chemaţi la referendum în legătură cu drepturile cuplurilor homosexuale

Slovenii au fost chemaţi să se pronunţe duminică prin referendum asupra unei noi legi a familiei, mai liberală, combătută de biserică şi conservatori, deoarece extinde drepturile cuplurilor homosexuale în special în materie de adopţii, transmite AFP.

Parlamentul sloven a adoptat legea în iunie 2011, dar aceasta nu a putut fi niciodată pusă în aplicare. Grupuri civice conservatoare, susţinute de biserica catolică, au strâns cele 40.000 de semnături necesare pentru organizarea unui referendum înainte de aplicarea ei în practică. În cazul unui vot nefavorabil, legea nu va putea fi discutată din nou în parlament în următoarele 12 luni.

Noul cod al familiei, al cărui scop principal este să întărească protecţia copiilor, a stârnit discuţii mai ales din cauza extinderii drepturilor de care beneficiază cuplurile homosexuale. Acestea din urmă pot obţine acelaşi statut legal rezervat cuplurilor heterosexuale căsătorite, inclusiv în domeniul moştenirii şi fiscalităţii. Numeroase ţări europene sunt devansate astfel prin recunoaşterea unei forme de uniune civilă între persoanele de acelaşi sex, oficializând posibilitatea de a adopta copilul partenerului de viaţă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns