Astăzi, s-a stins din viață, la vârsta de 82 de ani, Cornel Ungureanu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara.
Scriitor, important critic și istoric literar român, Cornel Ungureanu, s-a născut în Lugoj, la 3 august 1943. A fost profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, redactor și redactor șef adjunct al revistei Orizont și președinte al Fundației „A Treia Europă”. A scris peste 2000 de articole, dedicându-se promovării culturii și literaturii române atât în țară cât și peste hotare.
A fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României.
Ultima carte scrisă de Cornel Ungureanu este Geografia literară a României, în două volume, lansate în urmă cu aproape un an în aula Academiei Române, Filiala Timișoara.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
