Marți, 25 noiembrie, va avea loc la sediul Departamentului de Ştiințe Politice şi Ştiințele Comunicǎrii o nouǎ ediție a evenimentului „Invitații de serviciu”. Se vor întâlni de aceastǎ datǎ cu studenții Claudia Bonchiş, blogger, fost jurnalist si Dacian Palladi, consultant spre cunoaştere, fost city manager al oraşului Oradea. Tema discuției va fi legatǎ de rolul creatorilor de conținut şi cel al inteligenței artificiale folosite tot mai mult în actualitate în noile media.
Manifestarea este organizatǎ de catedra de Jurnalism Oradea şi își doreşte ca prin întâlnirile frecvente cu specialişti din domeniul comunicǎrii, prin dialog despre lucruri practice, sǎ încurajeze şi sǎ inspire studenții.
„Tinerii de la Jurnalism sunt dornici sǎ se întâlneascǎ cu practicieni media şi sǎ afle poveştile lor de viațǎ. Vǎzând entuziasmul lor de la edițiile precedente, ne-am dorit sǎ continuǎm acest dialog cultural” a spus lectorul Carmen Ungur-Brehoi.
La proiectul „Invitații de serviciu” vor lua parte şi elevi de la mai multe licee din Oradea, cu care DSPSC a semnat parteneriate educationale.
Discuțiile despre realizatorii de conținut şi creativitatea artificialǎ, ce se anunțǎ deja captivante, vor avea loc în sala 002 din corpul C55 al Universitǎții din Oradea. Intrarea este liberǎ.
