În cadrul stagiunii 2025 – 2026 la Teatrul German de Stat din Timișoara (TGST), publicul timișorean este invitat să descopere două producții reprezentative pentru dramaturgia germană contemporană. Cele două spectacole ale Teatrului de Stat din Bruchsal (Germania) vor aduce pe scenă perspective artistice distincte și texte de referință ale dramaturgiei europene.
Prima producție, „else (someone)”, va fi prezentată mâine, 21 ianuarie, de la orele 19,30. Spectacolul, deschis nu doar tinerilor, constituie o adaptare liberă după universul lui Arthur Schnitzler, în regia Ginei Jasmina Wannenwetsch. Acesta propune explorarea sensibilă și actuală a identității, a relațiilor interumane și a mecanismelor intime ale memoriei și dorinței. Producția completează cercetarea introspectivă printr-un limbaj scenic contemporan, în care fragmentarea narativă și expresivitatea vizuală devin instrumente esențiale ale analizei psihologice.
Seara următoare, de 22 ianuarie, va fi dedicată spectacolului „JEDER*MANN”, inspirat din celebra piesă a lui Hugo von Hofmannsthal, în regia lui Wolf E. Rahlfs. Acesta poate fi vizionat de la orele 19,30. Montarea oferă o reinterpretare contemporană a textului clasic, aducând în prim-plan teme universale, cum sunt: responsabilitatea, efemeritatea existenței și confruntarea omului cu propriile alegeri. Printr-o estetică modernă și o construcție scenică riguroasă, spectacolul potențează parabola morală a textului și o apropie de sensibilitatea publicului de astăzi.
Cele două spectacole menționate continuă tradiția de colaborare dintre TGST și Teatrul de Stat din Bruchsal, parteneriatul dintre cele două instituții de cultură fiind construit în timp prin schimburi artistice constante. Spre exemplu, în primăvara trecută, teatrul timișorean a fost invitat la Bruchsal, unde a susținut spectacolul „Jurnal de România. Timișoara”, regia – Carmen Lidia Vidu. Acesta a fost prezentat în contextul aniversării a 75 de ani de existență a instituției germane.
Ambele spectacole invitate vor avea loc la sala Teatrului German de Stat Timișoara, din Strada Alba Iulia nr. 2. Informații despre bilete și program sunt disponibile la sediul instituției și la adresa https://teatrulgerman.ro/ro/.
