Completarea Inelului 2 în Estul municipiului de pe Bega, prin includerea Podului ISHO, și crearea Magistralei Verzi în Vestul acestuia (zona Calea Șagului) constituie două proiecte esențiale pentru Primăria Timișoara, ambele vizând dezvoltarea infrastructurii de transport.
Valoarea lor totală se ridică la cca 294 de milioane de lei, din care municipalitatea timișoreană speră să obțină peste 120 de milioane de lei din fonduri europene. În acest scop, Primăria Timișoara a depus două cereri de finanțare pe apelul de mobilitate sustenabilă din cadrul Programului Regional Vest 2021 – 2027. Ambele proiecte sunt considerate cruciale pentru îmbunătățirea conectivității și atractivității orașului.
Proiectul referitor la Inelul 2 include modernizarea segmentului cuprins între Str. A. Demetriade și Bd J. H. Pestalozzi și construirea unui pod rutier și pietonal peste Bega. Estimativ, valoarea acestuia se ridică la 136 de milioane de lei, din care 82,8 milioane de lei ar urma să fie acoperiți din fonduri nerambursabile.
Planurile privitoare la Magistrala Verde prevăd reconfigurarea a peste 114.000 mp de spațiu urban, cu accent pe transportul public și zone verzi. Acestea sunt evaluate la 158 de milioane de lei, fiind solicitată o finanțare europeană de 97,6 milioane de lei.
Proiectul Magistrala Verde a fost temporar sistat în 2023, în ideea de aliniere cu regenerarea urbană a Pieței Mocioni. Contractul de proiectare fusese semnat în 2022 cu firma FIP Consulting, care dispunea de un termen de 10 luni pentru a încheia documentația. În octombrie 2025, studiul de fezabilitate a fost aprobat, iar discuțiile din consiliul local s-au axat pe eliminarea unor locuri de parcare.
Primarul Dominic Fritz apreciază: „Împreună cu proiectele din zona Solventul, conexiunea ILSA/ ISHO și Magistrala Verde sunt investiții strategice pentru dezvoltarea Timișoarei și pentru regândirea modului în care ne deplasăm în oraș. Fără finanțare europeană și muncă multă, aceste transformări ar fi rămas ani de zile pe hârtie”. Mai exact, primăria a întâmpinat dificultăți în obținerea avizelor necesare, mai ales pentru Podul ISHO, discuțiile întinzându-se pe mai mulți ani.
