Fonduri europene pentru extinderea şi modernizarea secţiei ATI a Spitalului Judeţean Timişoara

Extinderea și modernizarea secției ATI, o secţie foarte solicitată, a Spitalului Județean „Pius Brînzeu” din Timișoara implică nu doar un câștig în suprafață. Mai înseamnă dotări moderne și condiții conforme tuturor normelor sanitare, cu măsuri stricte de control al infecțiilor, în toate cele patru saloane noi complet echipate. Pe cei cca 260 m² adăugați vechii secții vor funcționa opt paturi ATI cu circuit separat pentru zona roșie, destinate pacienților adulți. Acestea vor fi plasate la etajul al II-lea al spitalului, în spațiul eliberat după mutarea centrului de dializă.

Valoarea totală a investiţiei este de peste 3 milioane de euro, din care Consiliului Judeţean Timiş, coordonatorul investiţiei, îi revin 1,47 milioane, iar Spitalului Judeţean Timişoara – 1,12 milioane de euro.

Proiectul are o valoare totală de peste 3 milioane de euro și este finanțat prin Programul Interreg VI-A România – Ungaria 2021 – 2027, iar partenerului maghiar – Spitalul Universitar din Szeged – îi revin peste 430.000 de euro. Durata de implementare este de 30 de luni.

Pe lângă aspectul material, proiectul mai include activități de formare profesională pentru medici rezidenți și personal medical, precum și webinarii tematice și schimburi de experiență între echipele medicale din România și Ungaria. Specialiștii români și cei maghiari se vor sprijini reciproc și vor învăța unii de la alții, în funcție de expertiza fiecăruia.

Noua inițiativă transfrontalieră urmărește consolidarea capacității de răspuns a sistemelor medicale din județele Timiș și Csongrád-Csanád, prin extinderea infrastructurii de terapie intensivă și pediatrie, precum și prin dezvoltarea unor mecanisme comune de consultanță, transfer de pacienți și formare profesională.