Locuințele situate în imobilele vechi din Timișoara vor fi cele mai afectate de majorarea impozitelor.
Aceasta se datorează faptului că pentru 2026 au fost eliminate reducerile acordate în anii anteriori proprietarilor lor în funcție de vechimea clădirii și de regimul de înălțime. Datorită coeficenților de reducere corespunzători acestor doi parametri, impozitele puteau fi mai mici cu până la 50%. Deoarece respectivii coeficienți de reducere au fost eliminați, unii contribuabili se pot afla în situația de a plăti impozite mai mari cu peste 80% pentru locuințele situate în imobilele vechi din Timișoara.
Primarul municipiului situat pe Bega, Dominic Fritz, explică: „Nu doar că a crescut această valoare pe metru pătrat la care se aplică cota de impozitare, ci s-au scos și niște scutiri. De exemplu, la clădiri vechi s-a redus această valoare cu 50%. Deci, de fapt, valoarea pe metru patrat nu era 1.400, ci 700 de lei. Și acestea s-au scos. Asta înseamnă că, de fapt, sunt oameni, mai ales cei care stau în clădiri mai vechi, unde creșterea, și trebuie să spunem adevărul, va fi chiar mai mare decât 80%”.
