Părintele Zaharia Pereș - Protopop la Protopiatul Timișoara
Postul și rugăciunea – între sacru și profan, este genericul conferinței Părintelui Zaharia Pereș, Protopop la Protopopiatul Timișoara I și paroh al Bisericii Dacia – Cetate, susținută, luni, 14 aprilie a.c., la sediul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala „Valeriu Braniște” – Timiș, începând cu ora 12.00.
Această perioadă, mai este cunoscută, în popor, de Postul cel Mare, cea mai lungă și de loc ușoară de postire din calendarul bisericesc. Anul acesta, de-acum știm, postul a început din 3 martie și se încheie pe 19 aprilie, urmând ca credincioșii ortodocși, deopotrivă și cei catolici, să celebreze Învierea Domnului pe 20 aprilie.
Așadar, din punct de vedere matematic, Postul Paștelui durează șase săptămâni, sau altfel spus, patruzeci de zile, și amintește de perioada în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a postit de îndată după botezul său în apele Iordanului. Taman despre aceste îndepărtate vremuri, necunoscute încă în profunzime, despre credință , supunere și luminare în Domnul, dar mai cu seamă despre ce este bine să faci și să nu faci în Postul cel Mare, ne va vorbi, cu harul Sfințeniei Sale, părintele protopop Zaharia Pereș.
Dominic Fritz propune alocări ambițioase într-un context economic dificil. Primarul a transmis Consiliului Local Timișoara propunerea de buget pentru anul 2025. Valoarea totală este de 2,65 miliarde de lei, în creștere față de anul trecut. […]
Pentru cuplarea unor conducte noi de gaz la rețeaua de distribuție, compania Delgaz Grid anunță sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale, luni, 27 octombrie, în intervalul orar 08:00-21:00, pe mai multe străzi din zona […]
Astăzi, s-a stins din viață, la vârsta de 82 de ani, Cornel Ungureanu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Scriitor, important critic și istoric literar român, Cornel Ungureanu, s-a născut în Lugoj, la 3 […]