„Viața de dincolo de cuvinte”, volumul seniorilor Filialei „Valeriu Braniște”-Timiș

Filiala „Valeriu Braniște” – Timiș a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunță apariția unui volum de interes pentru universul mass-media local și național, care aduce în atenția publică viața, activitatea și gândurile a 17 personalități din domeniu, aflate în momentele faste ale existenței lor, la aniversarea, în 2025, a 65, 70, 75, 80 și 85 de ani.

Purtând un titlu incitant – Redând vieții clipa trecătoare – volumul a apărut la Editura Fundației pentru Învățământ și Cultură Ioan Slavici, sub îngrijirea lui Gheorghe Crișan și Dumitru Mnerie, găzduind, în cele peste 200 de pagini ale sale, mărturii ale unor trepidante existențe puse în slujba cuvântului, dar și a binelui comun, a adevărului și a istoriei acestor locuri.

În paginile cărții sunt surprinse o serie de elemente biografice, ce stau chezășie unor eforturi continue, dar și a preocupărilor pentru a reda istoriei momente semnificative din viața unor comunități.

Ea conține și unele afirmații în premieră legate de aspecte controversate sau inedite ale presei și politicii timișorene, venind însă, de data aceasta, din partea unor martori oculari, aflați acum la vârsta înțelepciunii și a mărturisirilor.
Tocmai de aceea, cartea este interesantă și fiindcă, de data aceasta, eroii ei nu mai sunt diverși membri ai comunității, ci înșiși cronicarii vremii, ce se devoalează astfel publicului larg.
De aceea, în paginile cărții apar citate multe nume consacrate, multe informații mai puțin cunoscute, dar și opinii, cel puțin inedite, asupra unor pagini ale istoriei actuale sau apropiate.

S-a dorit ca protagoniștii volumului să fie, în primul rând, membri ai UZPR.
Sunt incluși astfel ziariști valoroși, nume de referință ale presei timișorene, cum ar fi: Ion Medoia, Nicolae Secoșan, Ioan David, Dușan Baiski, Gheorghe Crișan, Constantin Jichița, Marcel Sămânță, Nicoleta Popescu, Aida Voștinaru și Mariana Cernicova, dar și specialiști din alte domenii, care au fost, de-a lungul timpului, prezențe constante în mass-media locului, în diverse publicații sau emisiuni radio-TV: istoricii Constantin Gomboș și Tiberiu Ciobanu, profesorul universitar Dumitru Mnerie, preotul paroh Ionel Popescu, respectiv muzeografa Maria Mândroane.
Le sunt alături și doi invitați de marcă, venind din zona de imagine a presei, prieteni și colaboratori dragi tuturor – Constantin Duma și Ștefan Popa̕ S, artiști al căror prestigiu a depășit demult granițele țării.

Cartea este importantă și datorită faptului că reprezintă una din puținele încercări de a cunoaște, din interior, viața unei bresle de mare importanță socială, dar și de a ști mecanismele prin care acești slujbași ai cuvântului scris sau rostit reușesc să radiografieze existența unei comunități, dincolo de inerentele interese ce domină tot mai pregnant viața ei.

Este, cum spuneam, și una din puținele activități de tezaurizare a activității membrilor Filialei (și a acesteia, în ansamblul ei), oferind posterității informațiile necesare spre o cunoaștere viitoare și pentru o scriere mai completă a istoriei acestei profesiuni.

Sperăm să fie doar un început iar, pe viitor, Filiala timișoreană „Valeriu Braniște” a U.Z.P.R. – dar și alte organizații cu competențe sau preocupări în domeniu – să urmeze acest exemplu și să realizeze, sub forma unui volum sau a diverselor produse media, alte necesare și binevenite incursiuni în lumea făcătorilor de presă, de-acum sau de altădată.