Vineri, 8 aprilie, orchestra simfonică a Filarmonicii „Banatul” va interpreta o singură lucrare, Simfonia I în re major de Gustav Mahler. La 100 de ani de la moartea lui Mahler, conducerea filarmonicii a decis să ofere publicului acest prim univers muzical a cărui premieră s-a petrecut la Budapesta, în noiembrie 1889, sub conducerea autorului.Durează aproape o oră şi necesită un aparat orchestral destul de mare. Privită global ni se impune ca un vast poem simfonic de largă respiraţie, spune Mircea Tătaru pe siteul instituţiei. Iniţial, lucrarea nici nu a fost imaginată ca o simfonie, primul titlu dat de Mahler fiind Poem simfonic în două părţi. Prima parte se compunea din trei mişcări, iar a doua din două. Din prima parte Mahler a înlăturat, nu se ştie de ce, mişcarea Andante, astfel că au rămas doar patru părţi care vor alcătui simfonia I. Înainte de această lucrare, Mahler a compus o simfonie pe care a denumit-o Simfonia Nordică, dar pe care a distrus-o, probabil nemulţumit de rezultatul muzical. A fost întotdeauna un artist deosebit de exigent, impunând şi celor din jurul său înalte idealuri etice şi artistice, ceea ce i-a adus multe necazuri.Simfonia pe care o vom asculta vineri seara, condusă de maestrul Amaury du Closel, a fost primită cu destulă răceală, publicul de atunci neştiind ce să creadă despre ea. Deşi cuprinde tablouri şi sentimente diverse, cum ar fi euforia contemplării naturii în renaşterea de primăvară, imaginea tinereţii cu melodii de dans popular din scherzo, marşul funebru din partea a treia şi finalul cu exploziile şi abisurile sale culminând cu certitudinea triumfătoare, există totuşi destule contraste izbitoare şi surprinzătoare. Evocând natura el foloseşte chemările cucului, alte onomatopee, incorporează elemente muzicale întâlnite în cafenele, iar marşul funebru este de fapt arhicunoscuta melodie Frère Jacques, dar în tonalitate minoră, intonată de un contrabas solo. Deja la a treia prezentare, publicul a reuşit să cuprindă corect această uriaşă frescă sonoră a unui tânăr de doar 28 de ani. Mahler a subintitulat simfonia, „Titanul” inspirat de celebra nuvelă a scriitorului german Jean Paul.

Fii primul care comentează