Cine nu vrea să frământe, toată ziua … cerne
L-am sărbătorit pe Eminescu și, împreună cu el, cultura română pentru care el va rămâne veșnic ,,cap și începătură”. La toate nivelurile și aproape în același fel, adică tangențial, ferindu-ne de ce a realizat el, peste toți cei dinaintea sa și peste toți care i-au urmat: o poezie străfulgerată de geniu și pătrunsă de o muzică celestă care, exprimă genuin sufletul unui popor care a dat ,,Miorița”, și o limbă ,,ca un fagure de miere” ce a pus la treabă toate cuvintele ce ne conferă identitate națională, cuvinte pe care le-a stors de toată seva, încât cei care au venit după el au găsit câmpurile pârjolite și fântânile secate și, fără să aibă vreo vină, au devenit epigoni.
Și ce-am făcut noi în schimb? Exact ce prevedea el în ,,Scrisoarea I” :
,,Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subțire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vreun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt și dânșii . . .”
Mai exact, am vorbit despre activitatea sa de gazetar, despre concepția și viziunea sa economică, despre antipatiile sale politice ș.a.m.d., aspecte complementare, dar nu definitorii pentru LUCEAFĂRUL poeziei românești.
În afară de seara de poezie organizată la Teatrul Național din Iași, cu concursul de înaltă ținută al actorului Dorel Vișan, care a recitat magistral și a făcut comentarii pertinente despre poezia eminesciană, poezie care l-a așezat de-a pururi în constelația marilor poeți ai lumii, s-a vorbit puțin sau deloc.
Nu se mai citește această poezie, pe care câțiva teribiliști antipostmoderniști o consideră desuetă? Ca și cartea pe suport de hârtie și Eminescu va fi înlocuit cu himere ale tehnologiei ultramoderne și cu inteligența artificială?
Până atunci se iau, din greu, doctorate cu tot felul de năstrușnicii, chipurile plecând de la Eminescu și coborând în Nirvana sau zburând către SteauaPolară. Da, e mai ușor să cerni, dar numai frământată temeinic făina ne dă ,,pâinea noastră cea de toate zilele.”
Gh. I. Ciulpan