Din cei 11 jucători politici înscriși în cursa prezidențială, electoratul a ales doi, pe George Simion, care, conform rezultatelor de azi dimineață de la ora 7,35, a obținut 3.862.404 voturi, adică 40, 96 la sută, și pe Nicușor Dan, cu 1.979.711 voturi, cu un procentaj de 20,99 la sută.
Așadar, pentru fotoliul de la Cotroceni, atât de mult râvnit de oamenii politici, se vor lupta George Simion (A.U.R.) și actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan (Independent).
Confruntarea finală va avea loc peste două săptămâni, mai precis pe 18 mai 2025.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu și-a făcut apariția la mitingul din Piaţa Constituţiei alături de soţia sa, cu care a urcat pe scena adresându-se mulţimii. El a spus că în 6 iulie 2007 a fost […]
Municipiul Timișoara extinde programul multianual de sterilizare gratuită a câinilor, incluzând și pisicile, asigurând accesul tuturor proprietarilor, indiferent de venitul lunar. Noul program include transportul gratuit al animalelor de la domiciliu la cabinetul veterinar și […]
Sute de persoane, printre care preşedintele Traian Băsescu, câţiva miniştri şi zeci de oficialităţi, primari sau parlamentari au umplut până la refuz curtea casei părinteşti a premierului Emil Boc, pentru a participa, joi, la înmormântarea […]